Pe aeroporturile din România au fost înregistrați în luna februarie a acestui an aproape 1,6 milioane de pasageri, dintre care 92% au călătorit pe rute externe.
Totalul pasagerilor din luna februarie 2024 a depășit cu aproape 9% cifrele înregistrate de aeroporturile din România înainte de pandemie (februarie 2019) și a fost cu aproape 5 procente mai mare decât totalul pasagerilor procesați pe aeroporturile românești în luna februarie a anului trecut.
În aceeași perioadă pe aeroporturile din România au fost înregistrate 16.242 de mișcări aeronave și au fost transportate 3.376 tone marfă.