Traficul aerian pe aeroporturile din România în intervalul ianuarie-septembrie 2023

Aproape 19 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România în primele nouă luni ale acestui an. Dintre aceștia, 7 procente au călătorit pe rute interne iar restul de 93% au fost pasageri ai zborurilor pe rute externe.
Raportată la traficul de pasageri înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2022, valoarea din intervalul ianuarie-septembrie 2023 este cu 19% mai mare. Chiar dacă la nivel european recuperarea traficului aerian de dinainte de pandemie este prognozată abia pentru anul 2024, cifrele centralizate de AAR arată că, în România, traficul de pasageri în primele nouă luni ale anului 2023 a fost cu 5,6% peste valorile înregistrate în anul 2019.

Scroll to Top