Conferința și Adunarea Generală a A.A.R. – Sovata, 15-16 iunie 2023

Asociația Aeroporturilor din România a organizat la Sovata, în perioada 15-16 iunie 2023, Adunarea Generală și Conferința cu tema „Provocări în transportul aerian în actualul context geo-politic și post-pandemic”.

Evenimentul i-a adus împreună pe directorii generali ai aeroporturilor din România, care au dezbătut teme importante legate de aviația civilă alături de reprezentanți ai Senatului României, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Autorităţii Aeronautice Civile Române. La masa discuțiilor au stat și preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, specialiști din industria aeronautică din străinătate dar și reprezentanți ai companiilor aeriene și ai altor companii care își desfășoară activitatea în domeniul aviației civile.

Pe agenda întâlnirii s-au regăsit subiecte legate de dezvoltarea aviației civile din România și de colaborarea cu companiile aeriene, în vederea dezvoltării rețelelor de rute ale aeroporturilor. De asemenea, au fost abordate subiecte referitoare la provocările viitoare în industria transportului aerian și s-a vorbit și despre tehnologiile și sistemele moderne pentru aeroporturi.

David Ciceo, Președintele Asociației Aeroporturilor din România, a vorbit despre situația traficului aerian înregistrat pe aeroporturile din România : “În anul 2023 traficul aerian în România va fi peste nivelul celui înregistrat în anul 2019 – ne așteptăm să depășim 25 de milioane de pasageri. 

Ținând cont de estimările făcute pentru anul 2040, când ne așteptăm ca aeroporturile din România să fie tranzitate de aproape 50 de milioane de pasageri, avem nevoie de o strategie coerentă de dezvoltare a aeroporturilor. 

Conferința Anuală organizată de Asociația Aeroporturilor din România este cel mai bun prilej pentru ca profesioniștii din aviația civilă română să se întâlnească și să dezbată aceste subiecte, împreună cu autoritățile și cu reprezentanții companiilor aeriene.”

 

Peter Ferenc, Președintele Consiliului Județean Mureș, a dorit să salute organizarea evenimentului în județul Mureș: “Ne bucură și onorează faptul că județul Mureș a găzduit întâlnirea reprezentanților de marcă ai industriei aeronautice civile române, aceasta fiind și o dovadă a aprecierii eforturilor noastre de dezvoltare a Aeroportului Transilvania. Consolidarea aeroportului regional, care în ultima perioadă a trecut printr-o serie de schimbări pentru a atinge nivelul așteptărilor secolului 21, este extrem de importantă, cu scopul de a facilita transportul locuitorilor din regiune și pentru dezvoltarea turismului zonal”.

Scroll to Top