Directorii aeroporturilor din România au participat în data de 31 martie 2022 la Aviation Event 2022, cel mai important eveniment de aviație din România, organizat la Aeroportul Internațional Cluj. Asociația Aeroporturilor din România a fost partener al evenimentului care a reunit specialiști din sectorul aviației civile din România și din străinătate, directorii aeroporturilor din România, reprezentanți ai autorităților și ai companiilor aeriene, reprezentanții firmelor cu activitate în domeniul aviației civile.
Directorii generali ai aeroporturilor din România au avut o întâlnire cu unul dintre invitații de prestigiu ai evenimentului, domnul Luis Felipe de Oliviera, directorul general al Airports Council International (ACI), organizație care reprezintă interesele colective ale aeroporturilor din întreaga lume.
În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte legate de situația industriei aviației civile din România și aspecte legate de problemele cu care aeroporturile din România se confruntă în în contextul pandemiei și al evenimentelor geopolitice din Europa de Est.
Printre invitații care au participat la eveniment se numără: Vasile Dîncu, Ministrul Apărării, Irina Munteanu- prefectul județului Cluj, Dan Tarcea – viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Nicolae Stoica – directorul general al Autorității Aeronautice Civile Române, Adrian Cojoc – directorul genearl al ROMATSA, directorii generali ai aeroporturilor din România și reprezentanți ai companiilor aeriene, de handling sau a căror sferă de activitate este aviația civilă, Rafael Schvartzman – Vicepreședinte regional Europa- IATA, Michael Kerkloh – Membru al Consiliului de Supraveghere Lufthansa, Vitaliy Kucheruk – Director General al Aeroportului Internaţional Kherson (Ucraina).