A 20-a Reuniune a Responsabililor de Securitate

Reuniunea Responsabililor de Securitate Aeroportuară, eveniment organizat de Asociația Aeroporturilor din România în parteneriat cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română, se desfășoară săptămâna aceasta la Gura Humorului.

La reuniune participă șefii departamentelor de securitate de la aeroporturile din Cluj, Maramureș, Târgu Mureș, Suceava, Brașov, Craiova, Tulcea, Sibiu, Bacău, Chișinau, Arad, Timișoara și Satu Mare. Acestora li s-au alăturat și reprezentanți ai companiei aeriene TAROM, ai companiei de handling Menzies Aviation, ai Serviciului Român de Informații și ai ROMATSA.

Pe parcursul celor 4 zile vor fi dezbătute cele mai importante teme din domeniul securitații aviatiei civile, aflându-se pe ordinea de zi următoarele subiecte:

  • Legislația Uniunii Europene în domeniul securității aviației civile;
  • Evaluarea amenințărilor (abordări ICAO și UE), în cadrul căreia reprezentanții Serviciului Român de Informații vor susține o prezentare /instruire privind evaluarea amenințării.
  • Detecția componentelor suspecte;
  • Pasagerii turbulenți și coduri de bune practici în ceea ce privește comportamentul acestora.
Scroll to Top